România a trecut în anul 2021 de pragul de 100 de miliarde de euro în privința soldului investițiilor străine directe (ISD), conform datelor Băncii Naționale a României, înregistrând o creștere continuă în ultimul deceniu. Față de 2010, creșterea a fost de 91%, ceea ce este echivalentul unei majorări cu 47,7 miliarde de euro a soldului ISD.
Laboratoarele au fost închise, iar testele clinice au fost anulate în primul val al pandemiei. Suntem îngrijoraţi că Europa se îndreaptă către o epidemie de cancer în următorul deceniu, dacă cercetarea în privinţa cancerului nu va deveni o prioritate a sistemelor naţionale de sănătate", a explicat profesorul Mark Lawler.
De ce e România mai aproape ca oricând de intrarea în Schengen. Explicațiile europarlamentarului Corina Crețu: „Suntem scutul UE" care a reamintit că România îndeplinește criteriile tehnice de peste un deceniu. Noi suntem scutul Uniunii Europene în acest război, populația României face sacrificii imense și este și în
Impactul Covid-19 și accentul pus pe acesta au scos la iveală „slăbiciunile" sistemelor de sănătate și ale cercetării în domeniul cancerului de pe întreg continentul, care, dacă nu sunt abordate de urgență, vor duce la un regres de aproape un deceniu în ceea ce privește rezultatele în materie de cancer, spun cei mai importanți experți în domeniul sănătății și în
Un deceniu = o perioadă de 10 ani. Corect. Calendarul pe care îl avem numără era creștină de la 1 ianuarie anul 1. Cumpăna acelui an a fost la 31 decembrie anul 1 înainte de Hristos. Indiferent că suntem de acord sau nu, că ne place sau nu, așa stau lucrurile. Din această perspectivă, primul deceniu s-a încheiat la 31.12 anul 10.
Noi în ce an suntem? Martie 20, 2012. 17 Vizualizari. 5 Timp de citire. contribuitor. comentariu. În România, sintagma deceniu pierdut a fost deja folosită de mult prea multe ori de la Revoluție încoace, deși au trecut doar două decenii. Iar acum, după venirea crizei, a tăvălugului care s-a pornit odată cu împrumutul dinpartea
g3UtZV.
in ce deceniu suntem